Justin Bieber nu credea că i se va întâmpla asta. A fost dat afară dintr-un loc public. VIDEO

justin-bieber justin bieber Justin Bieber nu credea că i se va întâmpla asta. A fost dat afară dintr-un loc public. VIDEO

Cântăreţul canadian Justin Bieber şi câţiva prieteni care îl însoţeau au fost rugaţi să părăsească Tulum, un sit al civilizaţiei maya, după ce artistul ar fi încercat să se urce pe câteva ruine istorice şi şi-a expus fesele în faţa turiştilor, potrivit hollywoodreporter.com.

Un oficial de la Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic a spus, vineri, că incidentul a avut loc miercuri, fără să precizeze însă ruinele pe care artistul ar fi încercat să se caţere. Deşi vizitatorii au voie să urce pe câteva piramide precolumbiene din Mexic, acestora le este interzis să facă acest lucru pe alte ruine, considerate vulnerabile sau instabile.

De asemenea, potrivit contactmusic.com, artistul nord-american a pătruns în perimetrul sitului istoric ţinând în mână o cutie de bere pe care o desfăcuse cu câteva clipe mai devreme. Justin Bieber, avertizat de supraveghetorii sitului, a renunţat la cutia de bere, dar, ulterior, a fost dat afară din Tulum din cauza comportamentului său indecent.

Pe de altă parte, directorul Institutului, Adriana Velazquez-Morlet, a declarat pentru “Entertainment Tonight” că Justin Bieber şi prietenii lui şi-au dat pantalonii în vine şi au insultat angajaţi ai sitului. “Noi avem o politică foarte strictă în privinţa conservării şi respectului faţă de moştenirea culturală mexicană, care se aplică la fel pentru toţi vizitatorii, fie că sunt celebri sau nu”, a spus Velazquez-Morlet.

În ultimii ani, Bieber a fost implicat în câteva incidente în America Latină. În anul 2013, preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a negat informaţiile dintr-un mesaj postat de cântăreţ pe Twitter, în care acesta pretindea că ar fi avut o întâlnire cu liderul mexican şi familia acestuia, înainte de un concert. Interpretul a publicat, ulterior, un al doilea mesaj, care îl corecta pe primul: “M-am întâlnit cu familia preşedintelui şi toţi prietenii lor”.

În acelaşi an, Bieber s-a confruntat cu două plângeri penale şi cereri de rambursare în Argentina, şi a avut probleme cu poliţia pentru că ar fi făcut desene cu graffiti în Brazilia. În Argentina, interpretul a abandonat un concert după mai puţin de o oră de spectacol şi nu s-a prezentat la o şedinţă foto pentru care câţiva fani au plătit sute de dolari. Atunci, managerul cântăreţului a spus că Bieber a suferit o intoxicaţie alimentară, conform Mediafax.

De asemenea, un avocat argentinian l-a acuzat pe interpretul canadian că a trimis gărzi de corp să atace un fotograf care se afla la intrarea unui club de noapte din Buenos Aires. Un alt avocat l-a acuzat că a pângărit un simbol naţional, trăgând de pe scenă, cu picioarele, două steaguri argentiniene, în timpul unui concert pe care l-a susţinut pe stadionul River Plate.

Justin Bieber, în vârstă de 21 de ani, a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar în prezent locuieşte în Statele Unite ale Americii. Artistul canadian a câştigat patru American Music Awards în 2010. Albumul său de debut, intitulat “My World 2.0”, s-a vândut în aproape două milioane de exemplare numai în Statele Unite ale Americii. Bieber s-a situat pe locul al treilea în topul celor mai influente persoane realizat de revista Forbes în anul 2012.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.