Holograma lui Whitney Houston, turneu mondial în 2016

whitney-houston-turneu-holograma Holograma lui Whitney Houston Holograma lui Whitney Houston, turneu mondial în 2016

După Michael Jackson, a venit rândul lui Whitney Houston să fie reînviată sub forma unei holograme. Potrivit Bilboard, vedeta va fi prezentă astfel într-un nou turneu, în mai multe ţări, anul viitor.

Realizată de Hologram USA, imaginea virtuală a celebrei cântăreţe a fost inspirată din înregistrările turneelor sale şi, potrivit dezvoltatorilor, va reprezenta în mod fidel look-ul şi modul în care starul se comporta pe scenă.

Holograma 3D va interpreta, astfel, câteva dintre cele mai cunoscute hituri, de la I Will Always Love You, la I Wanna Dance with Somebody (Who Loves Me).

„Este o mare oportunitate pentr fanii lui Whitney Houston să vadă reinventarea uneia dintre cele mai cunoscute artiste din istori”, a declarat Alki David, managerul Hologram USA. “Să îi menţinem vie amintirea, să îi prezentăm creaţia, aceasta este misiunea noastră de onoare”, a mai spus acesta.

Pentru a proiecta holograma, experţii vor folosi o versiune high-tech a unei invenţii cinematografice a companiei 16th century, intitulată Pepper’s Ghost, care combină lumina cu o structură din sticlă pe care sunt proiectate imaginile generate de calculator.

Hologram USA a mai realizat o astfel de reprezentaţie pentru trupa Gorillaz, la Premiile Grammy, şi l-a readus la viaţă pe rapperul Tupac Shakur, pe scenă, alături de Snoop Dogg si Dr. Dre.

Insă cea mai mediatizată hologramă i-a aparţinut, bineînţeles, lui Michael Jackson. Vedeţi mai jos un clip video care prezintă interpretarea virtuală a megastarului.

Turneul hologramei Whitney Houston va putea fi urmărit prin aplicaţia gratuită FilmOn.com

Whitney Houston a murit pe 12 februarie 2012, la vârsta de 48 de ani. Aceasta s-a înecat accidental în cada din camera ei de la hotelul Beverly Hills din Los Angeles, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy.

Whitney Houston, născută pe 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor ’80 şi ’90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri şi fiind supranumită “Vocea”. Ea s-a lansat şi în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul “Bodyguard” (1992), pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei “I Will Always Love You” (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populară.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.