Unde mergi ieftin la film! Cele mai bune săli de cinema din Capitală

Cinema-bun săli de cinema Unde mergi ieftin la film! Cele mai bune săli de cinema din CapitalăDacă te-ai săturat de sălile de cinematograf din mall-urile din Capitală, scumpe şi aglomerate, e bine să ştii că există alternative! Poţi merge la unul dintre cinematografele “de cartier”, acolo unde vei găsi condiţii cel puţin la fel de bune şi bilete mai ieftine!
1. Cinemateca Union

Este un loc cu adevărat special, la care vei vedea tot felul de filme inedite, mai puţin comerciale, însă cu o mare valoare artistică. Cinematograful, ce face parte din reteaua Europa Cinemas,  este situat pe Strada Ion Campineanu nr 21. Are 130 de locuri, iar biletele costă de la 5 lei (pentru studenţii de la UNATC si UNArte) şi ajung la 10 lei, pentru spectatorii obişnuiţi. Dacă îţi faci un abonament, ai o reducere de 2 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii pot alege un abonament pentru intreaga stagiune, care costă numai 15 lei. Contact: 0213139289.

2. Cinema Studio

Este unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute cinematografe din Capitală. E amplasat în plin centrul Capitalei, între Universitate şi Romană. Poţi ajunge uşor, cu metroul la staţia Piaţa Romană, sau cu RATB-ul, staţia Piaţa Romană (79, 86, 122, 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 361, 368, 381, 783, N113, 783, N117, N118, N119). Biletele sunt mai ieftine decât la mall şi poţi viziona inclusiv filme 3D.

3. Cinema Corso

Un alt cinematograf, cu o istorie bogată, unde de ani de zile se proiectează cele mai bune filme ale anului. Amplasat în zona Cişmigiu, pe Bd. Regina Elisabeta nr. 27, Cinema Corso are 273 de locuri, aşa că vei găsi cu siguranţă bilete, indiferent de film. Sala a fost renovată recent şi are cea mai modernă aparatură. Aşa că vei avea condiţii ca la mall, însă la un preţ de numai 10 lei pe bilet. Dimineaţa, intrarea la primul spectacol costă numai 8 lei. Ajungi acolo cu RATB-ul sau cu metroul, coborând la staţia Universitate. Contact: 0213151334.

4. Glendale Studio

Dacă vrei să vezi un film într-o atmosferă specială, inedită, mergi la Glendale Studio, de pe Şoseaua Cotroceni nr. 9. Înainte să intri în sală, te poţi relaxa la cafeneaua din incintă, unde poţi să bei o cafea sau un ceai aromat şi să răsfoieşti câteva cărţi şi reviste puse la dispoziţie de proprietari. Apoi poţi intra în sala de 100 de locuri unde vei beneficia de cele mai bune condiţii de vizionare.  În preţul biletului vei primi şi un ceai şi popcorn nelimitat! Ajungi la Gleandale Studio cu metroul, coborând la Staţia Eroilor, şi cu RATB-ul, liniile 123, 601, 336, 62, 71, 93, 96. Poţi face rezervări la 0314365530.

foto: www.valley-leisure.co.uk

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.