Fast and Furious 7, al treilea film din istoria cinematografiei!

Fast and Furious 7 Fast and Furious 7 Fast and Furious 7, al treilea film din istoria cinematografiei!

Filmul Fast and Furious 7 a urcat pe locul al treilea in topul filmelor cu cele mai mari incasari pe plan mondial din istoria cinematografiei, depasind pelicula The Avengers.

Singurele doua filme care au obtinut incasari mai mari sunt doua pelicule regizate de cineastul canadian James Cameron – “Avatar” (2,7 miliarde de dolari) si “Titanic” (2,1 miliarde de dolari).

Cel de-al saptelea film din franciza “Furios si iute”, lansat in luna aprilie, a generat incasari totale de 1,5 miliarde de dolari, depasind lungmetrajul “Razbunatorii” (2012), inspirat din universul benzilor desenate Marvel.

Fast and Furious 7 a fost ultimul film al actorului Paul Walker, decedat intr-un accident de automobil la sfarsitul anului 2013, in timpul filmarilor pentru acest lungmetraj. Scenele sale au fost finalizate prin intermediul unor programe computerizate de grafica faciala si cu ajutorul celor doi frati mai tineri ai actorului.

Vin Diesel si ceilalti actori din distributia francizei “Furios si iute” au anuntat recent ca un nou film din aceasta serie – cel de-al optulea – va fi lansat pe marile ecrane in aprilie 2017.

Fast and Furious 7 a devenit in primavara acestui an primul film care a depasit pragul incasarilor de 1 miliard de dolari in primele 17 zile dupa lansare. Acest record a fost insa doborat luni seara de filmul “Jurassic World”, care a avut nevoie de doar 13 zile pentru a depasi pragul de 1 miliard de dolari din incasari.

Mediafax.ro

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.