Arnold Schwarzenegger a ajuns să doarmă în aer liber, într-un sac. FOTO şocant

Arnold-Schwarzenegger-1 Arnold Schwarzenegger a ajuns să doarmă în aer liber, într-un sac. FOTO şocant Arnold Schwarzenegger a ajuns să doarmă în aer liber, într-un sac. FOTO şocant

Actorul şi fostul guvernator al statului american California Arnold Schwarzenegger a publicat vineri, pe contul său de Instagram, o fotografie în care acesta apare dormind lângă statuia sa din faţa Greater Columbus Convention Center din Ohio, informează people.com.

“Cum s-au schimbat vremurile”, este comentariul care însoţeşte imaginea publicată de actorul în vârstă de 68 de ani.

Arnold Schwarzenegger se află în Columbus pentru filmările la producţia “478”, de Elliott Lester, un film bazat pe o poveste adevărată despre urmările accidentului aviatic din luna iulie 2002, când două avioane s-au ciocnit în Germania.

Fost culturist profesionist, Arnold Schwarzenegger a câştigat de cinci ori titlul de Mister Universe, dar şi un Glob de Aur, în 1977, cu rolul din filmul “Stay Hungry”.

Actorul de origine austriacă a devenit celebru cu rolul din franciza “Terminator”, în care a interpretat un robot trimis din viitor. El a jucat în mai multe filme, după ce şi-a reluat cariera cinematografică, însă niciunul nu a avut acelaşi succes de box office de care s-au bucurat producţiile sale din anii ’80 şi ’90.

Cel mai recent film al său, “Terminator: Genisys” (2015), a obţinut încasări dezamăgitoare în box office-ul nord-american (90 milioane de dolari), însă a avut performanţe mult mai bune pe plan internaţional, reuşind încasări de 350,4 milioane de dolari.

arnoldinio Arnold Schwarzenegger a ajuns să doarmă în aer liber, într-un sac. FOTO şocant Arnold Schwarzenegger a ajuns să doarmă în aer liber, într-un sac. FOTO şocant

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.