Cum a aflat Vântu că mai are doar 6 luni de trăit

vantu_1 Cum a aflat Vântu că mai are doar 6 luni de trăit Cum a aflat Vântu că mai are doar 6 luni de trăit

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este unul dintre cei mai controversați oameni din România și explică cum a aflat, la un moment dat, că ar mai avea doar 6 luni de trăit. 

”Era pe la începutul anului 2007. De ceva timp mă simțeam foarte rău, la cel mai mic efort transpiram, mi se încleștau maxilarele și o gheară extrem de dureroasă îmi cuprindea pieptul și mă împiedica să respir. După o criză mult mai violentă decât celelalte, mi-am rugat asistenta să-mi aducă un medic internist acasă, și asta nu din megalomanie, ci pentru că eram extrem de ocupat, neavând timp să mă duc și să aștept pe holurile spitalelor. Chiar dacă-ți faci programare, medicul mai are un pacient la consult și te roagă să mai aștepți. Seara, asistenta care făcuse toate aranjamentele îl introduce pe medic în living și ne face prezentările. Era un tip înalt, spilcuit, cu o morgă aristocratică net superioară mie din toate punctele de vedere. Își întinde “au relanti” o mână flască, pe care și-o retrage rapid din mâna mea, vizibil deranjat de faptul că nu i-am sărutat-o. Afișez rapid un surâs tandru și sfios în același timp, îl poftesc să ia loc, lăsându-mă interogat preț de vreo 15 minute pe problemele de sănătate pentru care îmi permisesem să-l deranjez.

Domnule, îmi spune el, după ce am terminat de răspuns întrebărilor lui, în proporție de 95% aveți cancer gastro-duodenal dar, pentru a fi sută la sută siguri, vă voi trimite la o clinică prestigioasă pentru a face o endoscopie.
Și dacă se confirmă, cât mai am? – întreb, încercând să-mi ascund tremurul glasului.
În faza în care presupun că sunteți, cel mult șase luni.

Faptul că maica-mea murise exact de această boală m-a făcut să nu pun nici o clipă la îndoială diagnosticul individului astfel că, în următoarele două zile, mi-am făcut toate aranjamentele necesare pentru a lăsa totul în regulă în urma mea. Cu un teribil sentiment al inutilității actului am decis totuși să-mi fac și endoscopia. Undeva acolo, în hăul hăului, mai pâlpâia o brumă de speranță neconștientizată.
Vomit de câteva ori, nu reușesc să înghit tubul ăla gros cât un furtun de pompieri, sunt adormit cu o injecție de dormicum, mă trezesc și aflu că am doar un rahat de gastrită. Îl sun pe “aristocrat” și, în cel mai românesc mod cu putință, îi sugerez acte pidosnice cu mămica, tăticul, bunica și alți decedați ai familiei domniei sale. Închid, îmi sun asistenta și îi comunic decizia de a-i reține din leafă onorariul plătit dobitocului. Îmi bâiguie ceva despre CV-ul ăluia, că e profesor celebru, recomandat de alt profesor celebru, o bag și pe ea în mă-sa și îi închid telefonul. Evident că nu i-am oprit vreun ban. Ăsta a fost modul meu de a mă descărca de tensiunea cumplită a celor două zile de coșmar. Am urlat, am înjurat și am redevenit lucid. OK, de cancer nu mor, dar ce dracu’ am?

Aveam în cap un proiect uriaș la nivel european și mă uitam după un partener puternic, de preferință un stat. De statul român condus de Băsescu nu putea fi vorba. Tipul, fiind ciudos și limitat intelectual, nu ar fi înțeles valoarea lui strategică și, chiar dacă prin absurd l-ar fi înțeles, l-ar fi respins. Ani mai târziu, după ce am lansat Publika TV în Moldova, singurul instrument real de propagandă românească în zonă, a făcut pe dracu-n patru să-l distrugă (și iarăși mă întreb a cui slugă este în realitate?). Deci, aflat în căutarea unui partener și suferind de o boală pe care nu o identificasem încă, soluția a venit parcă de la sine: China. Mitul medicinei tradiționale chineze precum și dorința lor de a penetra piețele U.E., făceau din această țară soluția perfectă trebuințelor mele. Pun mâna pe telefon și-l sun pe Robert Ziscovici, un evreu român, durduliu, palavragiu, sentimental, șmecher până la Dumnezeu și o palmă mai sus, cu o inteligență strălucită dar abil disimulată de o frazare deseori incoerentă sau bombastică. Acesta era modul lui de a-i tapa de bani pe fraieri. Lăsându-i să creadă că-i sunt superiori, îi umfla cu pompa până le țâșneau banii din portofele sau carduri. La vremea aceea eram fraierul lui preferat, dată fiind naturalețea pe care o afișam în interpretarea rolului. Nu i-am trezit nici cea mai mică umbră de suspiciune că l-aș fi dibuit, și asta pentru că-l îndrăgeam sincer, urmare a două particularități care-l extrăgeau cu desăvârșire din tagma escrocilor – își iubea cu sinceritate victimele și-și onora întotdeauna promisiunile făcute.

- lei

Robert, vreau să te văd!
În jumătate de oră sunt la tine.

Îi explic proiectul, îi spun de problemele fizice și îi cer să-mi aranjeze vizita în China, atât pentru afacere cât și pentru sănătate. Îmi cere bani pentru deplasare și trei săptămâni. I le dau pe amândouă și pleacă.

Despre ce s-a întâmplat acolo, despre medicina chineză, despre fratele lui Cocoș din China, despre mâncarea chinezească, despre spioni și comunismul corporatist chinez, vă voi vorbi în materialul următor”, scrie Vânt, pe blogul personal.

Sursa FOTO: Facebook

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.