Vedetele Antena 3, ieșire EXPLOZIVĂ: dezvăluiri INCENDIARE

antena 3 Vedetele Antena 3, ieșire EXPLOZIVĂ: dezvăluiri INCENDIARE Vedetele Antena 3, ieșire EXPLOZIVĂ: dezvăluiri INCENDIARE

Jurnaliștii Antena 3 au mers în Senat, la o dezbatere despre libertatea presei și au avut o serie de ieșiri explozive la adresa ANAF, dar și a CNA.

“Probabil nu suntem singurii care am trecut prin aşa ceva. Probabil am considerat că asta este societatea în care trăim. Aceste lucruri trebuiesc investigate. Cine i-a cerut lui Sorin Blejnar, un individ profund corupt, cine i-a cerut să facă aceste controale şi această formă de represiune şi suprimare? A venit apoi CNA, asupra căruia cred că există nişte comisii parlamentare care ar trebui să-şi exercite atribuţiile de control. Cu toţii am privit cum o doamnă cerea închiderea unui post de televiziune şi toţi reţinem că preşedinta CNA a fost prinsă inventând plângeri, la adresa postului nostru. Noi a trebuit să plătim sume uriaşe. O formă de suprimare este cea de amendare” a spus Mihai Gâdea, CEO Antena 3.

Mihai Gâdea a vorbit şi de independenţa presei, respectiv instituţiile finanţate legal, precum şi cele finanţate ilegal.

“Am văzut recent nişte indivizi care nu erau speriaţi pentru că erau şcolarizaţi ca să nu fie speriaţi, erau şcolarizaţi ca să inducă teamă şi spaimă. Erau indivizi care teoretic reprezentau ANAF-ul, intrând în desant, făcându-le poze şi întrebând cum îşi permit să stea într-o clădire a statului. Vulnerabilitatea presei, mai ales a celei independente, să nu ne ferim, există o presă independentă, sunt instituţii de presă care să chinuie să obţină corect şi transparent bani din publicitate şi există instituţii de presă finanţate ilegal” a mai spus Mihai Gâdea, informează Antena 3.

Jurnalistul Adrian Ursu a remarcat faptul că Senatul este una dintre puţinele instituţii care încearcă să fie în slujba cetăţenilor, în condiţiile în care România este condusă de oameni puşi, nu aleşi.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.