Traian Băsescu, atac INCENDIAR la Kovesi: TREBUIE să plece!

kovesi base Traian Băsescu, atac INCENDIAR la Kovesi: TREBUIE să plece! Traian Băsescu, atac INCENDIAR la Kovesi: TREBUIE să plece!

Fostul președinte Traian Băsescu lansează un atac virulent la adresa procurorilor și în special la șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. 

Toate aceste instituţii sunt bugetare. Deci, discutăm de lideri ai acestor instituţii care sunt bugetari, ce-i drept, extraordinar de bine plătiţi şi care vor să acumuleze putere, pentru că cine are informaţia are putere. Cine are informaţia se duce în faţa unui politician şi îi spune: ‘hă, hă, hă, domnu’ ştim noi’. Exact cum făceau securiştii înainte de Revoluţie. (….) Eu i-aş da afară, dacă aş fi preşedintele României, pe toţi cei care au cerut astăzi aparatură şi bani în plus”, a declarat Traian Băsescu miercuri seară, la România TV, întrebat fiind cum vede solicitările venite din partea şefilor DNA, DIICOT, IGPR în urma deciziei CCR privind neconstituţionalitatea unor reglementări referitoare la realizarea activităţilor de supraveghere tehnică, informează DC News.

Fostul președinte a fost întrebat dacă prin această declarație se referă și la procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. El a răspuns: “Nu ştiu cine… că eu am fost în avion, dar toţi sunt nişte bugetari ahtiaţi după putere, indiferent cine a cerut”.

Sursa FOTO: Agerpres

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.