SURSE: Decizia procurorilor în cazul lui Cheloo

Procurorii DIICOT au decis să îl plaseze pe Cheloo, de la Paraziții, sub control judiciar, asta după ce azi dimineață l-au arestat pentru trafic de droguri.

cheloo-traiestemuzica.ro SURSE: Decizia procurorilor în cazul lui Cheloo SURSE: Decizia procurorilor în cazul lui Cheloo

Potrivit surselor citate, rapperul Cheloo de la trupa Paraziţii, care a fost ridicat miercuri de mascaţi şi dus la audieri la DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri, va fi cercetat sub control judiciar.

Ajuns la orele prânzului la DIICOT Ploieşti, Cătălin Ştefan Ion a fost întrebat de ziarişti dacă ştie motivul pentru care a fost adus acolo. “Am venit în plimbare”, a răspuns acesta, informează Mediafax.

Întrebat, de asemenea, dacă se consumau droguri la petrecerile pe care le organiza, Cheloo a refuzat să răspundă. Ziariştii l-au întrebat şi dacă are ceva să-şi reproşeze, iar rapperul a răspuns că are multe să-şi reproşeze. Un jurnalist a remarcat că zâmbeşte totuşi, iar Cheloo a răspuns că se simte “ca un lup când vede atâtea oi în jurul său”.
În total, 90 de persoane au primit mandate de aducere în urma a zece percheziţii domiciliare care au avut loc în Bucureşti şi Prahova, în dosarul care vizează traficul de droguri de risc. Dosarul în acest caz vizează traficul de droguri de risc.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.