Regele Mihai se retrage din viața publică: este GRAV bolnav

regele-mihai Regele Mihai se retrage din viața publică: este GRAV bolnav Regele Mihai se retrage din viața publică: este GRAV bolnav

Casa Regală a anunțat, miercuri, că regele Mihai se va retrage din viața publică, din cauza faptului că este grav bolnav și suferă intervenții chirurgicale.

Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică. Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere.

Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj:

În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”, se arată în mesajul Regelui.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.