Prognoza meteo 15 iunie. Se anunță CANICULĂ

Prognoza meteo 15 iunie. Miercuri vremea se va încălzi în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 de grade. Mai ales după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, în regiunile vestice şi de nord-vest, local în cele centrale şi de răsărit şi izolat în restul ţării. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în zona montană înaltă, dar de scurtă durată, în timpul ploilor şi în celelalte zone.

prognoza meteo 15 iunie meteo 15 iunie Prognoza meteo 15 iunie. Se anunță CANICULĂ

Prognoza meteo 15 iunie.

BUCURESTI

Şi în capitală se va încălzi vremea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade.

loading…

MUNTE

La munte vremea se va încălzi, dar se va menţine în general instabilă. Mai ales după-amiaza şi seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Prognoza meteo 15 iunie

 MARE

La mare, vremea va fi uşor instabilă ziua şi va intra într-un proces de încălzire. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua în nordul zonei, unde vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 26 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 16 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în nordul zonei.

 VREME PE 2 ZILE

Mâine vremea va continua să se încălzească. Temperaturile maxime, peste 26 de grade în toată ţara până la 33 de grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare seara în regiunile vestice, nord-vestice şi de nord, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va avea intensificări, indeosebi spre seara, în zona montană înaltă şi în Câmpia de Vest. Dimineata este posibil să se producă ceață.  În capitală, vremea va continua să se încălzească. Dimineaţa, 16-17 grade si temperatura maximă, 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Şi în Bucureşti o vreme deosebit de caldă, local caniculară îndeosebi în zonele de câmpie şi de podiş, unde și disconfortul termic va fi accentuat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 37 de grade cu cele mai mari valori in Lunca Dunării la Giurgiu dar mai scăzute pe litoral şi în Delta Dunării (25…28 de grade). Spre seară, în interiorul arcului carpatic şi la munte, pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină şi de vânt cu aspect de vijelie. În orele dimineții, cu totul izolat, vor fi condiții de ceață. În Bucureşti, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Dimineata, in jur de 17 grade si la amiaza, 35…36 de grade.

 sursa: realitatea.net

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.