Pact între SUA şi Iran după 36 de ani?

suas Pact între SUA şi Iran după 36 de ani? Pact între SUA şi Iran după 36 de ani?

Iranul și SUA negociază termenii reluării zborurilor comerciale între cele două țări după o suspendare a acestora de aproape 36 de ani, a confirmat luni Ministerul de Externe iranian, relatează DPA.

‘Problema este examinată în prezent și rezultatul negocierilor va fi anunțat la momentul potrivit’, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Jaber Ansari.

Ministerul iranian al Transporturilor Abbas Ahmad Akhoundi și Autoritatea pentru trafic civil aerian conduc convorbirile de partea iraniană,
menționează ziarul Shargh. Milioane de iranieni care locuiesc în SUA au trecut prin Europa sau Dubai pentru a lua zboruri cu destinația Teheran. Președintele iranian Hassan Rouhani a declarat că zborurile directe vor fi reluate cât mai curând posibil.

SUA și Iranul nu mai au relații diplomatice de 36 de ani. După alegerea președintelui Rouhani, în 2013, negocierile dintre cele două țări sunt axate în mare parte pe programul nuclear iranian.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.