Vampirii energetici nu sunt o glumă! Cum te protejezi

Beautiful woman suffering from the head ache Vampir energetic Vampirii energetici nu sunt o glumă! Cum te protejezi

Ai fost în situaţia în care, stând alături de un om, ai simţit că oboseşti, că îţi fură energia? Mai mult ca sigur ai avut de-a face cu un vampir energetic. Majoritatea acestora fură energia celorlalţi oameni în mod inconştient. Îndiferent dacă o fac conştient sau nu, este esenţial să înveţi să te protejezi pentru că rişti să te îmbolnăveşti.

De îndată ce ai decis să îi spui stop la nivel energetic persoanei obositoare care te epuizează, poţi folosi oricare dintre următoarele elemente; fiecare dintre acestea sunt eficiente, dar alege-o pe cea care ţi se potriveşte, afirmă psihologii de la e-dimineata.ro

Incrucişează-ţi braţele şi picioarele, în cazul în care stai jos, desigur. Potrivit specialiştilor care inteleg limbajul corpului, o asemenea postură se numeşte atitudine defensivă şi te ajută dacă ai de-a face cu un vampir energetic.

Exista un motiv foarte bun pentru care ar trebui să adopţi o asemenea postură: astfel, te distantezi de interlocutorul tau, nu doar la nivel vizual, dar şi la nivel energetic.

Pune mana dreapta peste ombilic si apoi mana stanga. De asemenea, aceasta pozitie impiedica actiunea unui vampir energetic

Vizualizeaza un clopot de sticla in jurul tau. Indiferent daca cineva se aseaza sau nu aproape de tine, imagineaza-ti ca te afli in interiorul acestui clopot de sticla care te protejeaza.

De indata ce vei face asta, vei fi surprins cat de repede un vampir energetic va simti o scuza pentru a iesi din discutia cu tine. De indata ce persoana respectiva va simti ca nu iti mai poate fura energia, va parasi intreaga situatie imediat.

Nu ar trebui sa crezi ca in aceste situatii este necesar sa dai dovada de bunatate si sa continui conversatia: pastreaza tacerea sau raspunde cat mai scurt cu putinta.

Pune in aplicare una dintre tehnicile de mai sus si vei vedea rezultatul. De indata ce persoana respectiva va observa ca te-ai distantat emotional, va inceta imediat comunicarea.

Aceste tehnici nu se vor dovedi a fi foarte eficiente daca nu vei lua in interiorul tau hotararea clara de a impiedica furtul de energie. In cazul in care ai vreun motiv sa crezi ca ar trebui sa continui conversatia cu o astfel de persoana, ea va simti asta si nu va parasi conversatia.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.