Testul culorilor iti poate spune cine esti

test-culori Testul culorilor Testul culorilor iti poate spune cine esti

După rochia care îşi schimbă culoarea în funcţie de unghiul din care o priveşti, mediul online a fost luat cu asalt de un alt test care îţi pune la încercare vederea. Testul culorilor, dezvoltat de profesorul Diana Derval, expert în neuromarketing,  determină câte tipuri conuri (receptori de culoare ai ochiului, care percep lumina şi măresc claritatea imaginii) prezintă retina privitorului.
Rezultatul testului este influenţat de numărul de conuri, sau receptori de culoare, astfel încât unii indivizi sesizează unele nuanţe subtile, în timp ce alţii le trec cu vederea.

Priveşte imaginea de mai sus cu atenţie şi numără câte segmente de culoare distincte poţi identifica, după care citeşte interpretarea de mai jos:

Ai văzut mai puţin de 20 de culori distincte?

Conform explicaţiilor date de Diana Derval, eşti dicromat şi ai doar două tipuri de conuri. În jur de 25% din populaţia lumii se încadrează în această categorie. De asemenea, prietenii tăi necuvântători, câinii sunt dicromaţi. Oamenii care se încadrează în această categorie tind să poarte haine negre, bej şi albastre…continuarea AICI !

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.