Veşti proaste din partea Simonei Halep. Jucătoarea a vorbit despre starea ei de sănătate

hal Veşti proaste din partea Simonei Halep. Jucătoarea a vorbit despre starea ei de sănătate Veşti proaste din partea Simonei Halep. Jucătoarea a vorbit despre starea ei de sănătate

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat că speră să fie aptă să joace la cel mai înalt nivel la turneul de la Brisbane, programat în perioada 3-9 ianuarie, ea precizând că a fost bolnavă în ultimul timp şi este sub tratament.

Nu o să fie uşor, pentru că eu am fost bolnavă cu stomacul în perioada asta, încă mai iau tratament şi sper să fiu aptă să joc la nivelul cel mai înalt la Brisbane. Vreau doar să-mi revin total şi apoi obiectivul principal e Australian Open”, a spus Halep.

Simona Halep a precizat că pentru 2016 participarea la Jocurile Olimpice este unul dintre cele mai importante obiective. “Trebuie să fiu sănătoasă, ca să pot juca. Îmi doresc o medalie, dacă se poate, dar nu e uşor”, a declarat Halep.

Ea a menţionat că şi-ar dori să fie portdrapelul României la JO: “Este visul meu să port steagul la Olimpiadă, dar o să vedem ce decizie se va lua”.

Halep a mai spus că ar vrea ca în 2016 să câştige un turneu de Grand Slam, scrie digisport.ro, care citează Mediafax. “Eu mi-aş dori Roland Garros. E Paris, am câştigat la juniori şi poate ar fi mai frumos. Dar oricare ar fi, nu contează. Contează să câştig un Grand Slam. M-am pregătit foarte bine şi chiar sunt pregătită să fac faţă la meciurile grele. Nu ştiu dacă se va realiza acest vis, dar am încredere şi muncesc pentru el”, a adăugat sportiva.

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.