Fabulos! Cea mai tare trupă pop din Coreea de Nord cântă pe un tanc

Moranbong Band Moranbong Band Fabulos! Cea mai tare trupă pop din Coreea de Nord cântă pe un tanc

Dacă sunteţi curioşi ce muzică e în vogă în Coreea de Nord, atunci trebuie să ascultaţi neapărat piesele celor de la Moranbong Band. Este un fel de Spice Girls, cu milioane de fani şi un repertoriu în spiritul revoluţiei culturale comuniste.

Trupa Moranbong Band este formată din 18 tovarăşe de nădejde, talentate, demne reprezentante ale filonului cultural nord-coreean. Fiecare dintre ele a fost selectată personal de liderul suprem Kim Jong-un.

Moranbong Band a debutat pe marea scenă culturală a ţării într-un concert în onoarea celui mai iubit fiu al poporului, în iunie 2012, în perioada în care în ţara vecină şi duşmană, Coreea de Sud, PSY îşi începea ascensiunea cu celebrul hit, decadent, imoral, “Gangnam Style”.

Vă invităm să vizionaţi una dintre capodoperele culturale “made in Phenian”, interpretată la concertul de Revelion din 2013.


După cum probabil aţi observat, Moranbong Band interpretează un amestec de pop, rock şi fusion dus la “perfecţiune”, bineinteles la indicaţiile managerului din umbră al trupei, liderul suprem Kim Jong-un.

Piesele din repertoriul trupei au un puternic caracter educativ. “Let’s Learn” şi “We Can’t Live without his Care” sunt cele mai bune exemple.

Dacă vă întrebaţi cum stau cu dansul vedetele de la Moranbong Band, urmăriţi clipul de mai jos, de la minutul 5.43

În clipul video de mai jos, vă oferim şansa unică de a vedea un intreg concert Moranbong Band. Iar dacă vreţi să urmărţi reacţia primului spectator al ţării, o vedeţi la 1.08.20.


Şi cum un concert nu are farmec fără efecte speciale, vedetele Phenianului au parte de o ambianţă pe măsură, cu fântâni arteziene! Derulaţi până la 4.24.

Iar pentru final, am lasat bomboana de pe tort. Cea mai tare interpretare a fetelor de la Moranbong Band – pe un tanc! De la minutul 4.53

loading...

Comentarii

Siteul showbizreport.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES.